Discuții la primul concurs

Rostul acestui concurs este acela de a-i stimula pe cei care pot scrie comentarii ale poemelor haiku. Asta pentru ca ei, ca autori, să-și poată forma și exersa o competență specifică pentru înțelegerea, interpretarea, aprecierea și evaluarea acestui gen de poem. În cei aproape 10 ani de activitate online, am sesizat că, dincolo de satisfacția pe care o au cei care sînt comentați (mai ales de bine), activitatea critică îi ajută pe toți cei care scriu haiku să înțeleagă mai bine, mai în adîncime, mai subtil poemele abordate. Comentariile fac înțelese poemele mai dificile, găsesc interpretări multiple și diverse ale acelorași poeme, pun în evidență tehnici de compoziție și sesizează tipuri de poeme, impulsionînd creația celor care le citesc.

Cele mai folositoare dintre comentarii sînt acelea care, în fața ochilor cititorului, desfac și fac la loc poemele. Acelea care se concentrează pe notele lor distinctive, pe resorturile care le însuflețesc, pe originalitatea soluțiilor născocite de autori pentru a tensiona poemele.

*

         Comentariile primite, în număr de cinci, sînt destul de diferite între ele. Rafila Radu a trimis un mic eseu elogiind haiku-ul, momentul în care a aflat de el și, fără să-l analizeze, un mic poem țîșnit din suflet chiar atunci. Cred că e un text scris mai demult și nu în ideea pe care o propune concursul, aceea a comentării unui poem. Altfel, scriitura este de calitate și poate face față unor comentarii autentice. 

Rodica P. Calotă pornește de la un poem, cred că al ei, pe care însă îl cam pierde pe drum, citînd copios dintr-un poet pe care îl apreciază și făcînd considerații puțin prea extinse asupra bătrîneții și perioadei postdecembriste. Două dintre versurile citate: «În dimineaţa rece, de nicăieri, / florile s-au întors pe pământ / şi l-au acoperit îndelung / cu jarul lor mut.» ar fi fost de ajuns pentru a fi puse în paralel cu poemul de la care s-a plecat. Fără digresiunile excesive și nepierzînd din vizor poemul ales, autoarea poate fi o comentatoare legitimă.

Ana Drobot analizează poemul pe care l-a ales legînd imaginea lunii cu pistrui de ceea ce ne este familiar tuturor din mentalitatea comună cu referire la expunerea la soare, pistrui și pozne copilărești, toate trei devenind emblematice pentru bucuriile necenzurate ale verii. Dar, imediat, face aluzie și la acțiunea unui posibil mecanism de transfer simbolic al visului. Interpretările pendulează cu ușurință și naturalețe între realitate și imaginație surprinzînd adevărul complex al poemului. Un comentariu pe gustul meu.

Cezar Ciobîcă a trimis două comentarii, ambele certificînd înțelegerea profundă a poemelor tălmăcite. Primul demers, dezvoltat copios în spirit eseistic, este acela al dezvăluirii prin expandare a contextului vizat de poeme. Sînt reperate locul și timpul, situațiile și atmosfera fiecărui poem, precum și emoția care vibrează în ele. Sînt devoalate și modalitățile prin care cititorul le poate surprinde: presupuneri și deducții, contemplare și implicare. Argumentarea aprecierilor făcute asupra textelor este una simpatetică și impresionistă. Stilul nu este unul savant sau didactic ci unul metaforic, care preia doar vibrația discretă a poemului amplificînd-o. Asta îi permite să apeleze la registre diferite ale analizei armonizîndu-le cu eleganță. La urma urmei, comentatorul, elogiind poemul de care s-a ocupat, se declară cu grație prizonierul lui de bunăvoie: un haiku care te cucerește prin simplitate și-ale cărui semnificații te înfășoară asemenea unui pânze de păianjen. Pînză care devine vizibilă doar cînd comentatorul adaugă generos substanța de contrast.

*

Părerile voastre sînt binevenite în subsolul textului.