Un text însoțitor al acestei schițe de regulament, plasat
mai jos, v-ar putea da o idee mai pertinentă despre care ar fi rostul acestui
concurs.
Concursul
se va desfășura lunar. Poate participa oricine crede că poate scrie un text de
o pagină A4, cu fontul Trebuchet MS 14, despre un poem haiku. Poemul ales
pentru a fi comentat este opțiunea comentatorului și poate fi un poem al său,
unul al unui autor contemporan sau unul al autorilor mai vechi români sau
străini. Textul comentariului, inclusiv al poemului comentat, va fi scris în
limba română.
Fiecare
participant poate trimite 1-3 comentarii diferite care nu au mai fost afișate
pe internet sau tipărite în volume scrise. Textele care depășesc o pagină A4 (scrisă
cu fontul amintit) sînt eliminate din concurs. La fel ca și cele care nu sînt
scrise cu diacriticele caracteristice limbii române sau au prea multe greșeli
de ortografie sau exprimare.
Voi alege
unul dintre ele drept cîștigător și le voi afișa pe toate celelalte pînă pe
data de 30 a lunii respective. Autorul cîștigător va primi o diplomă și un
volum din lista celor disponibile pentru premii.
*
Putem să asistăm la ceea ce se întîmplă fără să ne implicăm
cît de cît, fără să avem o reacție de surpriză, de încîntare sau de
insatisfacție, fără să comentăm, aprobînd sau dezaprobînd? Deși pare doar o
activitate secundă, comentariul însoțește faptul că sîntem de față și luăm
parte la ceea ce se petrece. Nu sîntem simpli spectatori ai unor evenimente
mereu străine și, chiar dacă nu sîntem actorii principali în economia faptelor,
trăim și palpităm laolaltă cu cei care contează. Șoricei care tropăie lalolaltă
cu elefanții.
Comentatorul
în adevăratul înţeles al cuvîntului ia
atitudine, nu spune doar cum stau lucrurile, ci se pronunţă şi despre ele, le
judecă. De aceea, cel mai adesea, a face comentarii la anumite lucruri care
s-au petrecut este înţeles peiorativ doar ca a relata, a povesti ceva în mod indiscret şi răutăcios, a bîrfi. De aici şi tentaţia de a-l numi, atunci cînd e vorba de
artă, critic.
Comentariul se încadrează, în sens mai larg, criticii literare. Critica nu trebuie
înțeleasă aici ca obiecție, observație, rezervă (ca opusul patent al laudei) și
nici criticul ca un cîrtitor profesionist. Nu pot spune precis, dar e mai mult
ca sigur că termenul provine din filosofia clasică germană, de la celebrele critici (a rațiunii pure, a rațiunii
practice și a puterii de judecată) ale lui Kant și are sensul de analiză,
interpretare și apreciere a textelor literare.
În principal, comentariul unui text încearcă să scoată în
evidență originalitatea lui și să emită o judecată de valoare asupra sa,
situîndu-l în contextul altor texte de același fel. Comentatorul nu este un
parazit care profită de existența textului, ci o persoană care se pune în
slujba lui pentru a-l face înțeles și incitant pentru cititor. Nicolae
Manolescu, în „Posibil decalog pentru
critica literară”, apreciază că „scopul criticii, dacă există unul, dincolo
de a ne edifica în privinţa conţinuturilor şi formelor literaturii, precum şi a
valorilor de care acestea depind, este să trezească în cititor apetitul pentru
lectură”.
„Ca să
izbutească asta – spune el - critica trebuie să nu fie anostă, plictisitoare,
rebarbativă. Criticul este un cititor altruist, care citeşte pentru plăcerea
altora, nu doar pentru propria plăcere. Între atîtea rosturi pe care le putem
concepe pentru critica literară, cel mai important rămîne acela de a trezi
cititorul din noi. Lui Călinescu îi plăcea un vers al unui romantic german care
se referea la poet: dacă nimereşti cuvîntul magic, lumea începe să cînte. Dacă
nimereşti cuvîntul magic, literatura începe să cînte. Şi cititorul să-i audă
cîntecul.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu